joi, 29 noiembrie 2018

Parada militara la Bucuresti (ora 10.00) si ceremonie militara la Alba Iulia (ora 15.30)


Aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale (MApN), Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu peste 200 de mijloace tehnice şi circa 50 de aeronave, între care şi aproximativ 500 de militari din mai multe ţări aliate sau partenere, vor participa sâmbătă, 1 Decembrie, începând cu ora 10.00, la Parada Militară Naţională organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de MApN.

Potrivit sursei citate, detaşamentele de militari străini vor fi din Albania, Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Republica Moldova, Slovacia, SUA, Turcia şi Ucraina.

Tot în Bucureşti va avea loc sâmbătă, 1 Decembrie, începând cu ora 8.00, o ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I.

De asemenea, în Garnizoana Alba Iulia, începând cu ora 15.30, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, va avea loc ceremonia militară la care vor lua parte aproximativ 1.600 de militari şi specialişti din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu aproximativ 150 mijloace tehnice şi 23 de aeronave militare. În blocurile de defilare se vor regăsi militari şi tehnică ale armatei poloneze.

Pe timpul ceremoniilor din Bucureşti şi Alba Iulia vor fi executate câte 21 de salve de artilerie.

"Activităţi similare vor avea loc în marile garnizoane din ţară, cu participarea reprezentanţilor Armatei României, precum şi în teatrele de operaţii în care se află în misiune militari români. Cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz", se precizează în comunicat.

MApN transmite că, pentru buna desfăşurare a Paradei Militare Naţionale, Brigada Rutieră Bucureşti va dispune măsuri pentru asigurarea fluenţei în trafic şi informarea conducătorilor auto asupra restricţiilor rutiere pe arterele care converg către Piaţa Arcul de Triumf, pentru zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie.

Totodată, oficialii MApN atrag atenţia că folosirea dronelor în spaţiul aerian unde se desfăşoară manifestările dedicate Zilei Naţionale este interzisă.

Organizatorii evenimentelor de Ziua Naţională a României recomandă publicului spectator să vină la ceremonii, pe cât posibil, fără bagaje voluminoase.