Gl.bg.(r) Florin CIŞMIGIU
General de brigadă (r) Cişmigiu Florin a fost ataşat al apărării,
militar, aero şi naval în Turcia şi ulterior, şef al Secţiei Ataşaţi Militari. Diplomaţia militară a fost o etapă importantă din cariera sa militară. În prezent activează cu multă pasiune şi ataşament în cadrul Consiliului de
Conducere al ADMRR „A.I. Cuza”, ca
vicepreşedinte.
Conţinutul materialului pe care vi-l voi prezenta mai jos este o
veche dorinţă de a mea, de pe vremea când eram ataşat militar la Ankara
(1990–1994), pe care o doresc din toată inima să se realizeze, măcar pentru generaţiile
viitoare, care să nu mai cunoască ce înseamnă teama zilei de mâine, umilinţa şi
desconsiderarea. Deşi ideea vine de la turci, Dumnezeul nostru poate ne va
ajuta să se aplice şi la noi.
Dacă cineva a spus: „A fost nevoie să moară oameni ca să cadă un guvern” (este vorba de guvernul Victor Ponta – 2015), eu spun că a trebuit să treacă peste 25 de ani ca să pot avea posibilitatea să-mi exprim, în mod oficial, într-o revistă nou apărută şi editată prin grija Asociației Diplomaților Militari în Rezevă și în Retragere „A.I.
Cuza” cea mai frumoasă realizare a Asociaţiei de la înfiinţarea sa, opiniile şi părerile de rău că atunci când era momentul oportun, respectiv 1992/1993, pentru a putea prelua şi în armata noastră un model similar cu cel din armata turcă, rapoartele mele şi informarea directă a ministrului apărării de atunci nu au avut nici un ecou,
răspunzându-mi-se că e prea devreme după schimbările din ţara noastră, respectiv după revoluţia din decembrie '89. Acum, ca şi atunci, mi-am dat seama de ce nu se putea organiza şi în armata noastră aşa ceva, de ce era prea devreme, pentru că mai era ceva de furat, iar asemenea acţiuni ar fi împiedicat acest lucru. Din cele ce vor urma în acest modest material, se va înţelege foarte uşor motivul pentru care nimeni nu s-a obosit să propună măcar o formă cât de cât similară cu cea existentă de peste 50 de ani în armata turcă.
Pot spune cu toată răspunderea că şi astăzi armata turcă are unul dintre cele mai bune sisteme de protecţie socială din majoritatea armatelor ţărilor membre NATO şi UE, pentru militarii în rezervă. Militarii turci se bucură de
stima, respectul şi dragostea întregii naţiuni turce pentru eforturile şi sacrificiile pe care le fac pentru apărarea ţării. De aceea, de-a lungul vremii, Parlamentul turc, toate partidele care s-au perindat la putere, toate instituţiile şi organele de conducere din stat, au apărat şi apără, în mod ferm, onoarea şi demnitatea militarilor turci, neştirbindu-le cu nimic drepturile şi privilegiile de care dispun. În perioada 1990–1994, cât am îndeplinit onoranta funcţie de ataşat militar al României la Ankara, ajutat în munca mea de bunul meu coleg şi prieten, col. Păscuţ Nicolae (pe atunci maior) un adevărat poliglot, cunoscător a mai multor limbi străine (rusă, engleză, franceză, germană şi în
mod deosebit turcă – în care are şi atestat de traducător), am reuşit să obţinem date şi informaţii de mare valoare privind organizarea, dotarea, instruirea şi funcţionarea armatei turce, una dintre cele mai dotate şi puternice armate din cadrul NATO în perioada respectivă, dispunând de peste 2,5 milioane militari.
Trebuie menţionat faptul că pentru obţinerea acestor date un ajutor deosebit l-am primit
din partea autorităţilor militare turce care manifestau stimă şi respect faţă de România şi armata noastră, dovadă în acest sens fiind vizitele dese ale reprezentanţilor armatei turce în România şi a celor româneşti în Turcia.
Principiile de încadrare în armata turcă erau stabilite prin legi şi reguli unanim acceptate de întreaga armată, inclusiv de poporul turc care a înţeles că pentru a rezista ca naţiune liberă şi independentă într-o zonă geografică
încercuită cu înalt risc de securitate, trebuie să se dispună de o armată puternică, bine dotată şi echipată, cu un nivel de trai care să o scutească de orice alte griji în afara aceleia de a-şi apăra ţara.
Importanţa poziţiei geostrategice a Turciei a determinat SUA să instaleze puternice baze militare pe teritoriul acesteia și să sprijine activ toate măsurile luate de guvernanții de la Ankara pentru modernizarea acesteia. Pentru realizarea dezideratului de a se acorda tot sprijinul militarilor turci
pentru bunul lor trai, încă de la începutul carierei, tinerilor ofiţeri şi subofiţeri turci li se reţinea un procent de până la 10% din salariu, pentru ca la trecerea în rezervă să dispună de o sumă corespunzătoare, care să acopere
contravaloarea unui apartament şi a unui autoturism corespunzătoare familiilor acestora, în zonele în care ele doreau să trăiască.
De reţinut faptul că militarii turci (ofiţeri, subofiţeri), până la trecerea în rezervă, activau câte 2 ani în diferite garnizoane, unde aveau asigurate toate condiţiile de viaţă pentru ei şi familiilor lor. Soţiile care nu aveau un loc de
muncă potrivit pregătirii lor, din lipsă de posibilităţi în localităţile respective, primeau 50% din salariul soţului, iar copiii câte 25% de fiecare, până la vârsta majoratului.
Aceste condiţii au existat încă din anul 1960 şi există şi în prezent, la un nivel superior, faţă de trecut, militarilor turci asigurându-li-se cartiere întregi cu construcţii şi dotări speciale (blocuri de locuit, grădiniţe, şcoli, spitale, farmacii, instituţii culturale şi sportive, zone bine păzite şi dotate din toate punctele de vedere – electricitate, apă, canalizare, gaze etc.).
În plus, la tot ce am menţionat până acum trebuie cunoscut şi faptul că, printre lucrurile specifice de mai sus, se remarcă şi existenţa unui fond de pensii pentru cadrele militare ca o măsură suplimentară de protecţie socială.
Am spus ca o măsură suplimentară având în vedere că, la fel ca şi în alte ţări, cadrele militare beneficiază, odată cu ieşirea la pensie, de măsurile de protecţie socială din partea Administraţiei Asigurărilor Sociale de Stat.
Desigur că au fost şi există în continuare şi critici cu privire la existenţa acestui fond de pensii, dar nimeni nu a reuşit să modifice Legea conform căreia funcţionează acest fond (nu ca la noi unde se schimbă legile cum vine un guvern nou şi bineînţeles în mai rău).
De reţinut faptul că Fondul în cauză a fost înfiinţat în conformitate cu legea nr.205, ratificată de Comitetul de Uniune Naţională (un gen de FSN la noi) la data de 03 ianuarie 1960, la mai puţin de un an de la lovitura militară de stat din 27 mai 1960.
La noi, deşi Biroul Ataşatului Militar Ankara a făcut asemenea propuneri ministrului apărării, inclusiv personal m-am implicat în documentarea sistemului turc, când abia trecuseră 3 ani după revoluţia din decembrie 1989, nu s-a realizat nimic. Noua putere a preferat să creeze privilegii pentru aşa-zişii revoluţionari, apăruţi cu miile, acordându-le nenumărate facilităţi - scutiri de impozite, împroprietăriri cu terenuri etc.
Pentru că amintirile mă înnebunesc, vorba cântecului, am cunoscut şi-i mai ştiu şi acum pe unii revoluţionari care, prin anul 2010, aveau puţin peste 30 de ani, deci 14-16 ani la revoluţie, fapt ce mi-a adus aminte de Gavroche.
Oare urmaşii lui au primit vreo indemnizaţie?
Armata era cât pe ce să fie considerată trădătoare deşi se striga mereu că „armata e cu noi”.
Astăzi, nici măcar puţinii veterani care au mai rămas nu au privilegiile pe care le au aşa-zişii revoluţionari.
Dar, hai să revenim la tematica noastră fiindcă, fără să vreau, m-am lăsat influenţat de revolta care mă cuprinde când văd cum suntem recompensaţi după o viaţă de privaţiuni, de renunţări şi limitări în slujba patriei şi a poporului. Mă frământă şi mă apasă nedreptatea şi de aceea simt nevoia să- mi descarc nemulţumirea privind modul în care factorii de decizie politică din România de azi privesc Armata ţării.
Gata, promit să nu-mi mai amintesc nimic acum (deşi mie îmi va rămâne permanent în minte ingratitudinea celor care ar trebui să fie primii care să se îngrijească de nevoile armatei) şi să continui de unde am rămas, respectiv de la Fondul de pensii în armata turcă şi de ce trebuia menţinut el. Motivele enunţate atunci au fost că Armata trebuie să se îngrijească de condiţiile de trai ale cadrelor militare, că acestora trebuie să li se asigure un trai decent,
astfel încât să nu mai fie îngrijorate în legătură cu viitorul lor, cu perioada de trai după ieşirea la pensie – Doamne iartă-mă – că iar mi-aduc aminte că la noi au murit oameni pentru aceasta – un colonel a murit în timp ce-i scria
preşedintelui nemulţumirea privind reducerea drastică a pensiei sale, după zeci de ani de muncă în armată.
În conformitate cu legea menţionată, Fondul OYAK este o entitate independentă din punct de vedere financiar şi administrativ şi se află sub îndrumarea şi coordonarea Ministerului Apărării Naţionale. Dar se pune, în mod frecvent, întrebarea: este OYAK o instituţie civilă sau militară?
Din punct de vedere al funcţionării, desigur că este o instituţie civilă, care funcţionează după legea societăţilor comerciale în vigoare în Turcia. Cu menţiunea că fondurile băneşti ale instituţiei se obţin, în primul rând,
din cotizaţiile lunare ale cadrelor militare active şi în rezervă. Calitatea de membru al OYAK este obligatorie pentru cadrele militare, în sensul că, din salariile lor li se reţine, în fiecare lună, aşa cum am mai menţionat, un anumit procent, între 5-10% din retribuţie, în mod obligatoriu. Este lesne de înţeles că lunar se colectează o sumă totală consistentă, prin contribuţia celor aproximativ 250.000 de cadre militare, sumă care este folosită în scop comercial, de a aduce profit, după legea societăţilor comerciale. Ca urmare a folosirii acestor posibilităţi financiare, dar şi a administrării eficiente a Fondului, acesta a ajuns în prezent în situaţia de a fi una dintre cele mai mari corporaţii comerciale din Turcia. De aceste avantaje beneficiază şi cadrele militare care la ieşirea la pensie primesc suma de bani pe care am menţionat-o mai înainte.
De asemenea, foarte multe cadre militare preferă în ultimii ani ca, la ieşirea la pensie, să nu se retragă din calitatea de membri ai OYAK, ci să rămână în continuare ca membri, urmând să beneficieze de avantajeleconferite prin lege în această calitate.
Dacă cineva a spus: „A fost nevoie să moară oameni ca să cadă un guvern” (este vorba de guvernul Victor Ponta – 2015), eu spun că a trebuit să treacă peste 25 de ani ca să pot avea posibilitatea să-mi exprim, în mod oficial, într-o revistă nou apărută şi editată prin grija Asociației Diplomaților Militari în Rezevă și în Retragere „A.I.
Cuza” cea mai frumoasă realizare a Asociaţiei de la înfiinţarea sa, opiniile şi părerile de rău că atunci când era momentul oportun, respectiv 1992/1993, pentru a putea prelua şi în armata noastră un model similar cu cel din armata turcă, rapoartele mele şi informarea directă a ministrului apărării de atunci nu au avut nici un ecou,
răspunzându-mi-se că e prea devreme după schimbările din ţara noastră, respectiv după revoluţia din decembrie '89. Acum, ca şi atunci, mi-am dat seama de ce nu se putea organiza şi în armata noastră aşa ceva, de ce era prea devreme, pentru că mai era ceva de furat, iar asemenea acţiuni ar fi împiedicat acest lucru. Din cele ce vor urma în acest modest material, se va înţelege foarte uşor motivul pentru care nimeni nu s-a obosit să propună măcar o formă cât de cât similară cu cea existentă de peste 50 de ani în armata turcă.
Pot spune cu toată răspunderea că şi astăzi armata turcă are unul dintre cele mai bune sisteme de protecţie socială din majoritatea armatelor ţărilor membre NATO şi UE, pentru militarii în rezervă. Militarii turci se bucură de
stima, respectul şi dragostea întregii naţiuni turce pentru eforturile şi sacrificiile pe care le fac pentru apărarea ţării. De aceea, de-a lungul vremii, Parlamentul turc, toate partidele care s-au perindat la putere, toate instituţiile şi organele de conducere din stat, au apărat şi apără, în mod ferm, onoarea şi demnitatea militarilor turci, neştirbindu-le cu nimic drepturile şi privilegiile de care dispun. În perioada 1990–1994, cât am îndeplinit onoranta funcţie de ataşat militar al României la Ankara, ajutat în munca mea de bunul meu coleg şi prieten, col. Păscuţ Nicolae (pe atunci maior) un adevărat poliglot, cunoscător a mai multor limbi străine (rusă, engleză, franceză, germană şi în
mod deosebit turcă – în care are şi atestat de traducător), am reuşit să obţinem date şi informaţii de mare valoare privind organizarea, dotarea, instruirea şi funcţionarea armatei turce, una dintre cele mai dotate şi puternice armate din cadrul NATO în perioada respectivă, dispunând de peste 2,5 milioane militari.
Trebuie menţionat faptul că pentru obţinerea acestor date un ajutor deosebit l-am primit
din partea autorităţilor militare turce care manifestau stimă şi respect faţă de România şi armata noastră, dovadă în acest sens fiind vizitele dese ale reprezentanţilor armatei turce în România şi a celor româneşti în Turcia.
Principiile de încadrare în armata turcă erau stabilite prin legi şi reguli unanim acceptate de întreaga armată, inclusiv de poporul turc care a înţeles că pentru a rezista ca naţiune liberă şi independentă într-o zonă geografică
încercuită cu înalt risc de securitate, trebuie să se dispună de o armată puternică, bine dotată şi echipată, cu un nivel de trai care să o scutească de orice alte griji în afara aceleia de a-şi apăra ţara.
Importanţa poziţiei geostrategice a Turciei a determinat SUA să instaleze puternice baze militare pe teritoriul acesteia și să sprijine activ toate măsurile luate de guvernanții de la Ankara pentru modernizarea acesteia. Pentru realizarea dezideratului de a se acorda tot sprijinul militarilor turci
pentru bunul lor trai, încă de la începutul carierei, tinerilor ofiţeri şi subofiţeri turci li se reţinea un procent de până la 10% din salariu, pentru ca la trecerea în rezervă să dispună de o sumă corespunzătoare, care să acopere
contravaloarea unui apartament şi a unui autoturism corespunzătoare familiilor acestora, în zonele în care ele doreau să trăiască.
De reţinut faptul că militarii turci (ofiţeri, subofiţeri), până la trecerea în rezervă, activau câte 2 ani în diferite garnizoane, unde aveau asigurate toate condiţiile de viaţă pentru ei şi familiilor lor. Soţiile care nu aveau un loc de
muncă potrivit pregătirii lor, din lipsă de posibilităţi în localităţile respective, primeau 50% din salariul soţului, iar copiii câte 25% de fiecare, până la vârsta majoratului.
Aceste condiţii au existat încă din anul 1960 şi există şi în prezent, la un nivel superior, faţă de trecut, militarilor turci asigurându-li-se cartiere întregi cu construcţii şi dotări speciale (blocuri de locuit, grădiniţe, şcoli, spitale, farmacii, instituţii culturale şi sportive, zone bine păzite şi dotate din toate punctele de vedere – electricitate, apă, canalizare, gaze etc.).
În plus, la tot ce am menţionat până acum trebuie cunoscut şi faptul că, printre lucrurile specifice de mai sus, se remarcă şi existenţa unui fond de pensii pentru cadrele militare ca o măsură suplimentară de protecţie socială.
Am spus ca o măsură suplimentară având în vedere că, la fel ca şi în alte ţări, cadrele militare beneficiază, odată cu ieşirea la pensie, de măsurile de protecţie socială din partea Administraţiei Asigurărilor Sociale de Stat.
Desigur că au fost şi există în continuare şi critici cu privire la existenţa acestui fond de pensii, dar nimeni nu a reuşit să modifice Legea conform căreia funcţionează acest fond (nu ca la noi unde se schimbă legile cum vine un guvern nou şi bineînţeles în mai rău).
De reţinut faptul că Fondul în cauză a fost înfiinţat în conformitate cu legea nr.205, ratificată de Comitetul de Uniune Naţională (un gen de FSN la noi) la data de 03 ianuarie 1960, la mai puţin de un an de la lovitura militară de stat din 27 mai 1960.
La noi, deşi Biroul Ataşatului Militar Ankara a făcut asemenea propuneri ministrului apărării, inclusiv personal m-am implicat în documentarea sistemului turc, când abia trecuseră 3 ani după revoluţia din decembrie 1989, nu s-a realizat nimic. Noua putere a preferat să creeze privilegii pentru aşa-zişii revoluţionari, apăruţi cu miile, acordându-le nenumărate facilităţi - scutiri de impozite, împroprietăriri cu terenuri etc.
Pentru că amintirile mă înnebunesc, vorba cântecului, am cunoscut şi-i mai ştiu şi acum pe unii revoluţionari care, prin anul 2010, aveau puţin peste 30 de ani, deci 14-16 ani la revoluţie, fapt ce mi-a adus aminte de Gavroche.
Oare urmaşii lui au primit vreo indemnizaţie?
Armata era cât pe ce să fie considerată trădătoare deşi se striga mereu că „armata e cu noi”.
Astăzi, nici măcar puţinii veterani care au mai rămas nu au privilegiile pe care le au aşa-zişii revoluţionari.
Dar, hai să revenim la tematica noastră fiindcă, fără să vreau, m-am lăsat influenţat de revolta care mă cuprinde când văd cum suntem recompensaţi după o viaţă de privaţiuni, de renunţări şi limitări în slujba patriei şi a poporului. Mă frământă şi mă apasă nedreptatea şi de aceea simt nevoia să- mi descarc nemulţumirea privind modul în care factorii de decizie politică din România de azi privesc Armata ţării.
Gata, promit să nu-mi mai amintesc nimic acum (deşi mie îmi va rămâne permanent în minte ingratitudinea celor care ar trebui să fie primii care să se îngrijească de nevoile armatei) şi să continui de unde am rămas, respectiv de la Fondul de pensii în armata turcă şi de ce trebuia menţinut el. Motivele enunţate atunci au fost că Armata trebuie să se îngrijească de condiţiile de trai ale cadrelor militare, că acestora trebuie să li se asigure un trai decent,
astfel încât să nu mai fie îngrijorate în legătură cu viitorul lor, cu perioada de trai după ieşirea la pensie – Doamne iartă-mă – că iar mi-aduc aminte că la noi au murit oameni pentru aceasta – un colonel a murit în timp ce-i scria
preşedintelui nemulţumirea privind reducerea drastică a pensiei sale, după zeci de ani de muncă în armată.
În conformitate cu legea menţionată, Fondul OYAK este o entitate independentă din punct de vedere financiar şi administrativ şi se află sub îndrumarea şi coordonarea Ministerului Apărării Naţionale. Dar se pune, în mod frecvent, întrebarea: este OYAK o instituţie civilă sau militară?
Din punct de vedere al funcţionării, desigur că este o instituţie civilă, care funcţionează după legea societăţilor comerciale în vigoare în Turcia. Cu menţiunea că fondurile băneşti ale instituţiei se obţin, în primul rând,
din cotizaţiile lunare ale cadrelor militare active şi în rezervă. Calitatea de membru al OYAK este obligatorie pentru cadrele militare, în sensul că, din salariile lor li se reţine, în fiecare lună, aşa cum am mai menţionat, un anumit procent, între 5-10% din retribuţie, în mod obligatoriu. Este lesne de înţeles că lunar se colectează o sumă totală consistentă, prin contribuţia celor aproximativ 250.000 de cadre militare, sumă care este folosită în scop comercial, de a aduce profit, după legea societăţilor comerciale. Ca urmare a folosirii acestor posibilităţi financiare, dar şi a administrării eficiente a Fondului, acesta a ajuns în prezent în situaţia de a fi una dintre cele mai mari corporaţii comerciale din Turcia. De aceste avantaje beneficiază şi cadrele militare care la ieşirea la pensie primesc suma de bani pe care am menţionat-o mai înainte.
De asemenea, foarte multe cadre militare preferă în ultimii ani ca, la ieşirea la pensie, să nu se retragă din calitatea de membri ai OYAK, ci să rămână în continuare ca membri, urmând să beneficieze de avantajeleconferite prin lege în această calitate.
Ca o primă concluzie, conducerea armatei turce sepreocupă în
permanenţă pentru a folosi în mod corespunzător şi benefic, prin OYAK, banii reţinuţi
lunar din soldele cadrelor militare. Totodată, OYAK are omare contribuţie la
dezvoltarea economică a ţării.
Ca să înţelegem mecanismul de funcţionare al acestui Fond de pensii consider că este necesar să prezint câteva date în legătură cu structura şi administrarea acestui fond.
Ca să înţelegem mecanismul de funcţionare al acestui Fond de pensii consider că este necesar să prezint câteva date în legătură cu structura şi administrarea acestui fond.
Organele principale ale Fondului sunt:
- Adunarea Reprezentanţilor
din toate unităţile militare: numărul total trebuie să fie de minim 50 şi de maxim
100 de membri. Adunarea se întruneşte cel puţin o dată la 3 ani, la sediul
central din Ankara şi dezbate problemele importante de investiţii şi de
asigurare a condiţiilor de viaţă pentru cadrele militare;
- Adunarea Generală a OYAK are 40 de membri, 20 de membri sunt aleşi
de Adunarea reprezentanţilor, iar 20 de membri vor fi persoanele care ocupă
următoarele funcţii: ministrul Apărării Naţionale, ministrul de Finanţe, şeful
Statului Major General, comandanţii Trupelor de Uscat, Marinei şi Aviaţiei,
comandantul Trupelor de Jandarmi, preşedintele Curţii de Conturi a Republicii
Turcia, preşedintele Corpului de Audit al primului ministru, preşedintele
Consiliului Asociaţiei Băncilor din Turcia, preşedintele Uniunii Camerelor de
Comerţ şi Industrie din Turcia şi
următoarele cadre din Ministerul Apărării Naţionale sau Statul Major
General: şeful Personalului, şeful Logisticii, şeful Auditului, şeful Serviciului Sanitar, şeful Direcţiei Cercetare Dezvoltare, şeful Oficiului Juridic. Adunarea este prezidată de ministrul Apărării sau de persoanele din
listă, în ordinea de precădere; - Consiliul de Audit, format din 3 membri, care vor fi nominalizaţi
unul de către ministrul Apărării Naţionale, unul de către preşedintele Corpului de Audit al primului ministru, iar unul de către preşedintele Consiliului Asociaţiei Băncilor din Turcia, deci persoane cu experienţă profesională bogată;-Consiliul de Administraţie al OYAK se compune din 7 membrii: doi membri sunt aleşi de Adunarea Generală dintre candidaţii nominalizaţi de către ministrul Apărării Naţionale, unul de către Adunarea Generală, iar doi membri vor fi nominalizaţi de către şeful Statului Major General alArmatei. Ceilalţi 4 membri trebuie să fie absolvenţi de facultăţi, cu experienţă în domeniul finanţelor, bancar şi al asigurărilor sociale şi suntaleşi de o Comisie electivă, condusă de ministrul Apărării Naţionale şi având ca membrii, între alţii, pe ministrul de Finanţe, preşedintele Curţii de
Conturi, Preşedintele Corpului de Audit al primului ministru şi alte cadre cuexperienţă.
următoarele cadre din Ministerul Apărării Naţionale sau Statul Major
General: şeful Personalului, şeful Logisticii, şeful Auditului, şeful Serviciului Sanitar, şeful Direcţiei Cercetare Dezvoltare, şeful Oficiului Juridic. Adunarea este prezidată de ministrul Apărării sau de persoanele din
listă, în ordinea de precădere; - Consiliul de Audit, format din 3 membri, care vor fi nominalizaţi
unul de către ministrul Apărării Naţionale, unul de către preşedintele Corpului de Audit al primului ministru, iar unul de către preşedintele Consiliului Asociaţiei Băncilor din Turcia, deci persoane cu experienţă profesională bogată;-Consiliul de Administraţie al OYAK se compune din 7 membrii: doi membri sunt aleşi de Adunarea Generală dintre candidaţii nominalizaţi de către ministrul Apărării Naţionale, unul de către Adunarea Generală, iar doi membri vor fi nominalizaţi de către şeful Statului Major General alArmatei. Ceilalţi 4 membri trebuie să fie absolvenţi de facultăţi, cu experienţă în domeniul finanţelor, bancar şi al asigurărilor sociale şi suntaleşi de o Comisie electivă, condusă de ministrul Apărării Naţionale şi având ca membrii, între alţii, pe ministrul de Finanţe, preşedintele Curţii de
Conturi, Preşedintele Corpului de Audit al primului ministru şi alte cadre cuexperienţă.
Misiunile de bază ale Consiliului de administraţie: de a administra
şi conduce activităţile OYAK, de a examina şi aproba bugetul, bilanţul anual al
Fondului, de a stabili beneficiile care vor fi acordate potrivit legii şi alte
misiuni, între care şi aceea de a numi Director General/Administratorul OYAK; -
Conducerea curentă a OYAK se asigură de un Consiliu de Directori având în
frunte un Director General, toţi absolvenţi de facultăţi şi cu experienţă în
domeniul administrativ şi bancar; - Membrii Fondului OYAK pot fi: cadrele
militare active, ofiţeri şi subofiţeri din forţele armate şi Comandamentul Trupelor de Jandarmi, care se
află în subordinea operativă a Ministerului de Interne, militari angajaţi pe bază
de contract, precum şi absolvenţi de facultăţi care îşi satisfac serviciul militar
obligatoriu în calitate de ofiţeri de rezervă. Despre acest Fond se pot scrie
multe, se pot face comentarii ample cu privire la utilitatea lui pentru cadrele
armate ale unei ţări. Cert este că şi-a dovedit pe deplin utilitatea în Turcia,
atât în beneficiul cadrelor militare, cât şi al economiei Turciei, prin cele
cca 70 de firme din structura OYAK (dintre care în jur de 3 firme îşi
desfăşoară activitatea în România).
În majoritatea firmelor înfiinţate de OYAK – prioritate la angajare, în funcţie de pregătirea lor, o au pensionarii militari şi membrii familiilor acestora, avându-se în vedere stima şi respectul pentru activitatea anterioară
şi păstrarea demnităţii de cadre militare ale acestora.
În încheiere, mă gândesc că nu este încă prea târziu, dacă din generaţia mai tânără aflată acum la conducerea armatei sau a altor structuri din domeniul Siguranţei Naţionale, inclusiv CSAT sau comisiile de apărare din
Parlament ar demara o acţiune, prin intermediul DGIA (ataşatul militar la Ankara, ataşatul militar turc de la Bucureşti) de a se contacta partea turcă pentru a solicita o întâlnire, de preferat la Ankara, a unei delegaţii militare
române cu autorităţile turceşti în domeniu, pentru discuţii ample şi concrete pe bază de legi şi documentaţii care să poată fi preluate şi de partea română.
Din delegaţia română ar fi bine să facă parte câte un reprezentant (jurişti) din partea MApN, Parlamentului, asociaţiilor de pensionari militari, DGIA şi Ministerului Economiei şi Finanţelor (avându-se în vedere că OYAK, din
punct de vedere al funcţionării este ca o instituţie civilă care funcţionează după legea societăţilor comerciale).
Dacă cineva dintre cei îndrituiţi de a face aşa ceva se va înhăma la o aşa acţiune îndrăzneaţă este bine să ştie de la început că nu o va face pentru generaţia actuală ci pentru viitoarele eşaloane ale armatei noastre care peste 20-25 de ani, când această iniţiativă va produce efecte, nu vor mai avea grija că fondul de pensie, fie civil sau militar, va fi în colaps aşa cum prevăd specialiştii de tot felul de astăzi pentru viitor.
În majoritatea firmelor înfiinţate de OYAK – prioritate la angajare, în funcţie de pregătirea lor, o au pensionarii militari şi membrii familiilor acestora, avându-se în vedere stima şi respectul pentru activitatea anterioară
şi păstrarea demnităţii de cadre militare ale acestora.
În încheiere, mă gândesc că nu este încă prea târziu, dacă din generaţia mai tânără aflată acum la conducerea armatei sau a altor structuri din domeniul Siguranţei Naţionale, inclusiv CSAT sau comisiile de apărare din
Parlament ar demara o acţiune, prin intermediul DGIA (ataşatul militar la Ankara, ataşatul militar turc de la Bucureşti) de a se contacta partea turcă pentru a solicita o întâlnire, de preferat la Ankara, a unei delegaţii militare
române cu autorităţile turceşti în domeniu, pentru discuţii ample şi concrete pe bază de legi şi documentaţii care să poată fi preluate şi de partea română.
Din delegaţia română ar fi bine să facă parte câte un reprezentant (jurişti) din partea MApN, Parlamentului, asociaţiilor de pensionari militari, DGIA şi Ministerului Economiei şi Finanţelor (avându-se în vedere că OYAK, din
punct de vedere al funcţionării este ca o instituţie civilă care funcţionează după legea societăţilor comerciale).
Dacă cineva dintre cei îndrituiţi de a face aşa ceva se va înhăma la o aşa acţiune îndrăzneaţă este bine să ştie de la început că nu o va face pentru generaţia actuală ci pentru viitoarele eşaloane ale armatei noastre care peste 20-25 de ani, când această iniţiativă va produce efecte, nu vor mai avea grija că fondul de pensie, fie civil sau militar, va fi în colaps aşa cum prevăd specialiştii de tot felul de astăzi pentru viitor.
Într-un număr viitor, dacă
acest articol va avea ecou în rândurile decidenţilor politici şi militari din
ţara noastră (va acorda atenţie acestei iniţiative) şi se va aprecia ca fiind
necesar, vom reveni cu prezentarea Legii 205/03.01.1960 şi alte date despre
Fondul de pensii OYAK.
DINCOLO DE ORIZONTURI • ANUL 1/nrUMĂRUL 1 • IUNIE 2016
ADMRR “A.I. CUZA”
ADMRR “A.I. CUZA”
