Gl.bg.(r) Florin CIŞMIGIU
General de brigadă (r) Cişmigiu Florin a fost ataşat al apărării,
militar, aero şi naval în Turcia şi ulterior, şef al Secţiei Ataşaţi Militari. Diplomaţia militară a fost o etapă importantă din cariera sa militară. În prezent activează cu multă pasiune şi ataşament în cadrul Consiliului de
Conducere al ADMRR „A.I. Cuza”, ca
vicepreşedinte.
Conţinutul materialului pe care vi-l voi prezenta mai jos este o
veche dorinţă de a mea, de pe vremea când eram ataşat militar la Ankara
(1990–1994), pe care o doresc din toată inima să se realizeze, măcar pentru generaţiile
viitoare, care să nu mai cunoască ce înseamnă teama zilei de mâine, umilinţa şi
desconsiderarea. Deşi ideea vine de la turci, Dumnezeul nostru poate ne va
ajuta să se aplice şi la noi.
Dacă cineva a spus: „A fost nevoie să moară oameni ca să cadă un guvern” (este
vorba de guvernul Victor Ponta – 2015), eu spun că a trebuit să treacă peste 25
de ani ca să pot avea posibilitatea să-mi exprim, în mod oficial, într-o revistă
nou apărută şi editată prin grija Asociației Diplomaților Militari în Rezevă și
în Retragere „A.I.
Cuza” cea mai frumoasă realizare a Asociaţiei de la înfiinţarea sa, opiniile şi
părerile de rău că atunci când era momentul oportun, respectiv 1992/1993,
pentru a putea prelua şi în armata noastră un model similar cu cel din armata turcă,
rapoartele mele şi informarea directă a ministrului apărării de atunci nu au
avut nici un ecou,
răspunzându-mi-se că e prea devreme după schimbările din ţara noastră, respectiv
după revoluţia din decembrie '89. Acum, ca şi atunci, mi-am dat seama de ce nu
se putea organiza şi în armata noastră aşa ceva, de ce era prea devreme, pentru
că mai era ceva de furat, iar asemenea acţiuni ar fi împiedicat acest lucru. Din
cele ce vor urma în acest modest material, se va înţelege foarte uşor motivul
pentru care nimeni nu s-a obosit să propună măcar o formă cât de cât similară
cu cea existentă de peste 50 de ani în armata turcă.
Pot spune cu toată răspunderea că şi astăzi armata turcă are unul dintre cele
mai bune sisteme de protecţie socială din majoritatea armatelor ţărilor membre NATO şi UE, pentru militarii în rezervă. Militarii turci se
bucură de
stima, respectul şi dragostea întregii naţiuni turce pentru eforturile şi sacrificiile
pe care le fac pentru apărarea ţării. De aceea, de-a lungul vremii, Parlamentul
turc, toate partidele care s-au perindat la putere, toate instituţiile şi
organele de conducere din stat, au apărat şi apără, în mod ferm, onoarea
şi demnitatea militarilor turci,
neştirbindu-le cu nimic drepturile şi privilegiile de care dispun. În perioada
1990–1994, cât am îndeplinit onoranta funcţie de ataşat militar al României la
Ankara, ajutat în munca mea de bunul meu coleg şi prieten, col. Păscuţ Nicolae
(pe atunci maior) un adevărat poliglot, cunoscător a mai multor limbi străine
(rusă, engleză, franceză, germană şi în
mod deosebit turcă – în care are şi atestat de traducător), am reuşit să obţinem
date şi informaţii de mare valoare privind organizarea, dotarea, instruirea şi
funcţionarea armatei turce, una dintre cele mai dotate şi puternice armate din
cadrul NATO în perioada respectivă, dispunând de peste 2,5 milioane militari.
Trebuie menţionat faptul că pentru obţinerea acestor date un ajutor deosebit
l-am primit
din partea autorităţilor militare turce care manifestau stimă şi respect faţă de
România şi armata noastră, dovadă în acest sens fiind vizitele dese ale reprezentanţilor
armatei turce în România şi a celor româneşti în Turcia.
Principiile de încadrare în armata turcă erau stabilite prin legi şi reguli unanim
acceptate de întreaga armată, inclusiv de poporul turc care a înţeles că pentru
a rezista ca naţiune liberă şi independentă într-o zonă geografică
încercuită cu înalt risc de securitate, trebuie să se dispună de o armată puternică,
bine dotată şi echipată, cu un nivel de trai care să o scutească de orice alte
griji în afara aceleia de a-şi apăra ţara.
Importanţa poziţiei geostrategice a Turciei a determinat SUA să instaleze
puternice baze militare pe teritoriul acesteia și să sprijine activ toate măsurile
luate de guvernanții de la Ankara pentru modernizarea acesteia. Pentru
realizarea dezideratului de a se acorda tot sprijinul militarilor turci
pentru bunul lor trai, încă de la începutul carierei, tinerilor ofiţeri şi subofiţeri
turci li se reţinea un procent de până la 10% din salariu, pentru ca la
trecerea în rezervă să dispună de o sumă corespunzătoare, care să acopere
contravaloarea unui apartament şi a unui autoturism corespunzătoare familiilor
acestora, în zonele în care ele doreau să trăiască.
De
reţinut faptul că militarii turci (ofiţeri, subofiţeri), până la trecerea în rezervă,
activau câte 2 ani în diferite garnizoane, unde aveau asigurate toate condiţiile
de viaţă pentru ei şi familiilor lor. Soţiile care nu aveau un loc de
muncă potrivit pregătirii lor, din lipsă de posibilităţi în localităţile respective,
primeau 50% din salariul soţului, iar copiii câte 25% de fiecare, până la
vârsta majoratului.
Aceste condiţii au existat încă din anul 1960 şi există şi în prezent, la un nivel
superior, faţă de trecut, militarilor turci asigurându-li-se cartiere întregi cu
construcţii şi dotări speciale (blocuri de locuit, grădiniţe, şcoli, spitale, farmacii,
instituţii culturale şi sportive, zone bine păzite şi dotate din toate punctele
de vedere – electricitate, apă, canalizare, gaze etc.).
În plus, la tot ce am menţionat până acum trebuie cunoscut şi faptul că, printre
lucrurile specifice de mai sus, se remarcă şi existenţa unui fond de pensii
pentru cadrele militare ca o măsură suplimentară de protecţie socială.
Am spus ca o măsură suplimentară având în vedere că, la fel ca şi în alte ţări,
cadrele militare beneficiază, odată cu ieşirea la pensie, de măsurile de protecţie
socială din partea Administraţiei Asigurărilor Sociale de Stat.
Desigur că au fost şi există în continuare şi critici cu privire la existenţa acestui
fond de pensii, dar nimeni nu a reuşit să modifice Legea conform căreia
funcţionează acest fond (nu ca la noi unde se schimbă legile cum vine un guvern
nou şi bineînţeles în mai rău).
De reţinut faptul că Fondul în cauză a fost înfiinţat în conformitate cu legea
nr.205, ratificată de Comitetul de Uniune Naţională (un gen de FSN la noi) la
data de 03 ianuarie 1960, la mai puţin de un an de la lovitura militară de stat
din 27 mai 1960.
La noi, deşi Biroul Ataşatului Militar Ankara a făcut asemenea propuneri ministrului
apărării, inclusiv personal m-am implicat în documentarea sistemului turc, când
abia trecuseră 3 ani după revoluţia din decembrie 1989, nu s-a realizat nimic.
Noua putere a preferat să creeze privilegii pentru aşa-zişii revoluţionari,
apăruţi cu miile, acordându-le nenumărate facilităţi - scutiri de impozite,
împroprietăriri cu terenuri etc.
Pentru că amintirile mă înnebunesc, vorba cântecului, am cunoscut şi-i mai
ştiu şi acum pe unii revoluţionari care, prin anul 2010, aveau puţin peste 30
de ani, deci 14-16 ani la revoluţie, fapt ce mi-a adus aminte de Gavroche.
Oare urmaşii lui au primit vreo indemnizaţie?
Armata era cât pe ce să fie considerată trădătoare deşi se striga mereu că „armata
e cu noi”.
Astăzi, nici măcar puţinii veterani care au mai rămas nu au privilegiile pe care
le au aşa-zişii revoluţionari.
Dar, hai să revenim la tematica noastră fiindcă, fără să vreau, m-am lăsat influenţat
de revolta care mă cuprinde când văd cum suntem recompensaţi după o viaţă de
privaţiuni, de renunţări şi limitări în slujba patriei şi a poporului. Mă
frământă şi mă apasă nedreptatea şi de aceea simt nevoia să- mi descarc
nemulţumirea privind modul în care factorii de decizie politică din România de
azi privesc Armata ţării.
Gata, promit să nu-mi mai amintesc nimic acum (deşi mie îmi va rămâne permanent
în minte ingratitudinea celor care ar trebui să fie primii care să se îngrijească
de nevoile armatei) şi să continui de unde am rămas, respectiv de la Fondul de
pensii în armata turcă şi de ce trebuia menţinut el. Motivele enunţate atunci
au fost că Armata trebuie să se îngrijească de condiţiile de trai ale cadrelor
militare, că acestora trebuie să li se asigure un trai decent,
astfel încât să nu mai fie îngrijorate în legătură cu viitorul lor, cu perioada
de trai după ieşirea la pensie – Doamne iartă-mă – că iar mi-aduc aminte că la
noi au murit oameni pentru aceasta – un colonel a murit în timp ce-i scria
preşedintelui nemulţumirea privind reducerea drastică a pensiei sale, după zeci
de ani de muncă în armată.
În conformitate cu legea menţionată, Fondul OYAK este o entitate independentă
din punct de vedere financiar şi administrativ şi se află sub îndrumarea şi
coordonarea Ministerului Apărării Naţionale. Dar se pune, în mod frecvent,
întrebarea: este OYAK o instituţie civilă sau militară?
Din punct de vedere al funcţionării, desigur că este o instituţie civilă, care funcţionează
după legea societăţilor comerciale în vigoare în Turcia. Cu menţiunea că
fondurile băneşti ale instituţiei se obţin, în primul rând,
din cotizaţiile lunare ale cadrelor militare active şi în rezervă. Calitatea de
membru al OYAK este obligatorie pentru cadrele militare, în sensul că, din
salariile lor li se reţine, în fiecare lună, aşa cum am mai menţionat, un anumit
procent, între 5-10% din retribuţie, în mod obligatoriu. Este lesne de înţeles
că lunar se colectează o sumă totală consistentă, prin contribuţia celor
aproximativ 250.000 de cadre militare, sumă care este folosită în scop comercial,
de a aduce profit, după legea societăţilor comerciale. Ca urmare a folosirii
acestor posibilităţi financiare, dar şi a administrării eficiente a Fondului,
acesta a ajuns în prezent în situaţia de a fi una dintre cele mai mari
corporaţii comerciale din Turcia. De aceste avantaje beneficiază şi cadrele
militare care la ieşirea la pensie primesc suma de bani pe care am menţionat-o
mai înainte.
De asemenea, foarte multe cadre militare preferă în ultimii ani ca, la ieşirea
la pensie, să nu se retragă din calitatea de membri ai OYAK, ci să rămână în
continuare ca membri, urmând să beneficieze de avantajeleconferite prin lege în
această calitate.
Ca o primă concluzie, conducerea armatei turce sepreocupă în
permanenţă pentru a folosi în mod corespunzător şi benefic, prin OYAK, banii reţinuţi
lunar din soldele cadrelor militare. Totodată, OYAK are omare contribuţie la
dezvoltarea economică a ţării.
Ca să înţelegem mecanismul de funcţionare al acestui Fond de pensii consider că
este necesar să prezint câteva date în legătură cu structura şi administrarea
acestui fond.
Organele principale ale Fondului sunt:
- Adunarea Reprezentanţilor
din toate unităţile militare: numărul total trebuie să fie de minim 50 şi de maxim
100 de membri. Adunarea se întruneşte cel puţin o dată la 3 ani, la sediul
central din Ankara şi dezbate problemele importante de investiţii şi de
asigurare a condiţiilor de viaţă pentru cadrele militare;
- Adunarea Generală a OYAK are 40 de membri, 20 de membri sunt aleşi
de Adunarea reprezentanţilor, iar 20 de membri vor fi persoanele care ocupă
următoarele funcţii: ministrul Apărării Naţionale, ministrul de Finanţe, şeful
Statului Major General, comandanţii Trupelor de Uscat, Marinei şi Aviaţiei,
comandantul Trupelor de Jandarmi, preşedintele Curţii de Conturi a Republicii
Turcia, preşedintele Corpului de Audit al primului ministru, preşedintele
Consiliului Asociaţiei Băncilor din Turcia, preşedintele Uniunii Camerelor de
Comerţ şi Industrie din Turcia şi
următoarele cadre din Ministerul Apărării Naţionale sau Statul Major
General: şeful Personalului, şeful Logisticii, şeful Auditului, şeful Serviciului
Sanitar, şeful Direcţiei Cercetare Dezvoltare, şeful Oficiului Juridic.
Adunarea este prezidată de ministrul Apărării sau de persoanele din
listă, în ordinea de precădere; -
Consiliul de Audit, format din 3 membri, care vor fi nominalizaţi
unul de către ministrul Apărării Naţionale, unul de către preşedintele Corpului
de Audit al primului ministru, iar unul de către preşedintele Consiliului
Asociaţiei Băncilor din Turcia, deci persoane cu experienţă profesională
bogată;-Consiliul de Administraţie al OYAK se compune din 7 membrii: doi membri
sunt aleşi de Adunarea Generală dintre candidaţii nominalizaţi de către
ministrul Apărării Naţionale, unul de către Adunarea Generală, iar doi membri
vor fi nominalizaţi de către şeful Statului Major General alArmatei. Ceilalţi 4
membri trebuie să fie absolvenţi de facultăţi, cu experienţă în domeniul
finanţelor, bancar şi al asigurărilor sociale şi suntaleşi de o Comisie electivă,
condusă de ministrul Apărării Naţionale şi având ca membrii, între alţii, pe
ministrul de Finanţe, preşedintele Curţii de
Conturi, Preşedintele Corpului de Audit al primului ministru şi alte cadre cuexperienţă.
Misiunile de bază ale Consiliului de administraţie: de a administra
şi conduce activităţile OYAK, de a examina şi aproba bugetul, bilanţul anual al
Fondului, de a stabili beneficiile care vor fi acordate potrivit legii şi alte
misiuni, între care şi aceea de a numi Director General/Administratorul OYAK; -
Conducerea curentă a OYAK se asigură de un Consiliu de Directori având în
frunte un Director General, toţi absolvenţi de facultăţi şi cu experienţă în
domeniul administrativ şi bancar; - Membrii Fondului OYAK pot fi: cadrele
militare active, ofiţeri şi subofiţeri din forţele armate şi Comandamentul Trupelor de Jandarmi, care se
află în subordinea operativă a Ministerului de Interne, militari angajaţi pe bază
de contract, precum şi absolvenţi de facultăţi care îşi satisfac serviciul militar
obligatoriu în calitate de ofiţeri de rezervă. Despre acest Fond se pot scrie
multe, se pot face comentarii ample cu privire la utilitatea lui pentru cadrele
armate ale unei ţări. Cert este că şi-a dovedit pe deplin utilitatea în Turcia,
atât în beneficiul cadrelor militare, cât şi al economiei Turciei, prin cele
cca 70 de firme din structura OYAK (dintre care în jur de 3 firme îşi
desfăşoară activitatea în România).
În majoritatea firmelor înfiinţate de OYAK – prioritate la angajare, în funcţie
de pregătirea lor, o au pensionarii militari şi membrii familiilor acestora,
avându-se în vedere stima şi respectul pentru activitatea anterioară
şi păstrarea demnităţii de cadre militare ale acestora.
În încheiere, mă gândesc că nu este încă prea târziu, dacă din generaţia mai
tânără aflată acum la conducerea armatei sau a altor structuri din domeniul
Siguranţei Naţionale, inclusiv CSAT sau comisiile de apărare din
Parlament ar demara o acţiune, prin intermediul DGIA (ataşatul militar la Ankara,
ataşatul militar turc de la Bucureşti) de a se contacta partea turcă pentru a
solicita o întâlnire, de preferat la Ankara, a unei delegaţii militare
române cu autorităţile turceşti în domeniu, pentru discuţii ample şi concrete pe
bază de legi şi documentaţii care să poată fi preluate şi de partea română.
Din delegaţia română ar fi bine să facă parte câte un reprezentant (jurişti)
din partea MApN, Parlamentului, asociaţiilor de pensionari militari, DGIA şi
Ministerului Economiei şi Finanţelor (avându-se în vedere că OYAK, din
punct de vedere al funcţionării este ca o instituţie civilă care funcţionează după
legea societăţilor comerciale).
Dacă
cineva dintre cei îndrituiţi de a face aşa ceva se va înhăma la o aşa acţiune
îndrăzneaţă este bine să ştie de la început că nu o va face pentru generaţia
actuală ci pentru viitoarele eşaloane ale armatei noastre care peste 20-25 de
ani, când această iniţiativă va produce efecte, nu vor mai avea grija că fondul
de pensie, fie civil sau militar, va fi în colaps aşa cum prevăd specialiştii de
tot felul de astăzi pentru viitor.
Într-un număr viitor, dacă
acest articol va avea ecou în rândurile decidenţilor politici şi militari din
ţara noastră (va acorda atenţie acestei iniţiative) şi se va aprecia ca fiind
necesar, vom reveni cu prezentarea Legii 205/03.01.1960 şi alte date despre
Fondul de pensii OYAK.
DINCOLO DE ORIZONTURI • ANUL 1/nrUMĂRUL 1 • IUNIE 2016
ADMRR “A.I. CUZA”